Die Trageschule - Bucuresti 2016
Despre asta trebuie sa scriu neaparat, chiar daca nu am timp pentru un articol atat de mare pe cat a fost incantrea mea ca am avut privilegiul de a participa la acest curs.
Pot sa spun ca a fost o adevarata scoala de babywearing. Daca aveam impresia ca stiu multe, acum realizez ca, totusi, ceea ce am invatat pana acum, asa dupa ureche (adica de pe Net), era dezorganizat si ca urmare greu de utilizat si aproape imposibil de transmis eficient mai departe. De asemenea, realizez ca mai am multe "de patruns" si imi doresc tare mult sa ajung si la urmatoarele cursuri pentru avansati.
Am ajuns la acest curs impinsa de la spate de prietene ca sa particip a concursul organizat de Hiphip, prin care se oferea o reducere de 50% pentru un reprezentant al grupurilor locale de babywearing si un medic/moasa/kinetoterapeut (cei care lucrau deja cu mamele sau bebelusii si puteau oferi astfel consiliere suplimentara). Pana la urma au fost cate doi castigatori din fiecare categorie. Pentru ca m-am bucurat de o sustinere impresionanta, pentru care multumesc nespus, am fost una dintre beneficiarele reducerii.
Trainer a fost Ulrike, cea care a infiintat prima scoala de babywearing din lume, Die Trageschule Dresden. E o prezenta calda, placuta, cu o mare capacitate de a transmite bucurie si de a antrena oamenii. Merita sa o vezi chiar daca numara pana la 100. Toata lumea a indragit-o.
Au fost 3 zile de curs intensiv. Am intrat direct "in paine" cum s-ar zice. Dupa cateva cuvinte pe care ni le-a adresat si prezetarile noastre, am trecut deja la exersat tipuri de noduri si cateva legaturi cu wrapul si slingul. Am aflat ca cea mai buna pozitie pentru copil se obtine in wrap in legaturile pe sold si ca ea prefera wrapul. Totusi, de-a lungul celor 3 zile de curs, am descoperit ca este o persoana care cauta solutii pentru fiecare copil, parinte si sistem in parte. Ne-a indemnat sa acceptam provocarile, sa gandim cum sa obtinem maximum dintr-un sistem. Ne-a fascinat in ultima zi punand un mei tai destul de mare pe o papusica de babywearing mica (nu avea dimensiunile unui copil de 6 luni, cum era potrivit pentru mei tai-ul in cauza). A strans puntea cu un size it de la Manduca si a trecut bretelele pe sub subtiori, le-a incrucisat in spate si le-a adus in fata trecand peste umeri, asa cum se face la legatura FWCC. Adica a facut cu mei tai-ul acela toata schema de la FWCC legat sub funduletul copilului. Noi toate eram uluite. Sistemul, altfel banal, a fost valorizat la maximum. Cutele facute prin incretirea puntii au fost trase in laterale, panoul s-a lipit de spatelele copilului. Pun si fotografii, ca tot romanul sa se minuneze. Ne-a indemnat sa nu ne temem sa "ne jucam" cu sistemele. Pentru mine, asa s-a descuiat o usa...
Ulrike ne-a parut foarte "relaxata". Desi a zis ca ea prefera wrapul, ca cea mai buna pozitie se obtine pe pe sold, a mentionat importanta sustinerii pe fiecare centimetru, totusi ne-a repetat mereu ca e importnat sa evaluam cum sta copilul. "Look at him", "look at him", zicea mereu. Ne-a aratat poza cu copil de 3 saptamani care statea foarte bine intr-un SSC. Ne-a indrumat delicat spre ideea ca noile sisteme care apar, la fel ca nevoile celor ce ne vor solicita consilierea sa le primim cu bucurie ca pe niste provocari si sa le rezolvam cu intelepciune si blandete.
Relaxarea aceasta a ei privind regulile stricte am dedus ca avea doua surse: pe de o parte izvora din intelegerea profunda a ceea ce e important sa ofere un sistem de purtare (ma refer spre exemplu la zonele care trebuie sustinute, zonele care nu trebuie sa suporte niciun fel de tensiune, unghiuri benefice pentru picioruse, etc) insotita de priceperea incredibila in a regla sisteme, iar a doua sursa ar fi importanta purtarii copilului. Beneficiile purtarii sunt prea mari ca sa fie ingradite de reguli stricte. "Gandeste-te la alternativa" a zis cand a fost intrebata de SSC la copil mic exact cand discutam de unghiurile prea deschise pe care le cere un ssc pentru un bebe mic. ... daca copilul e lasat intins pe spate in carucior, piciorusele in cad in laterale intr-un unghi foarte deschis, care nu e sanatos, spatele e drept, nu curbat cum ar trebui, de ce nu ar fi bine sa fie purtat in SSC?
Daca am lasat acolo niste reguli privind potrivirea sistemeleor, am venit in schimb cu altele si le voi enumera pe scurt, pentru ca prea sunt importante:
- Regula nr 1 este, asa cum se intelege din tot ce am scris mai sus sa evaluezi fiecare situatie in parte, refuzand schemele fixe. Apoi ar mai fi:
- "don't shake the baby";
- nu intoarceti capul copilului mic ca sa stea sprijinit pe o parte si sa ii vezi mereu fata. Aici am avut si un exercitiu ca sa intelegem de ce asa: ne-a pus sa tinem capul cu barbia apropiata de piept, asa cum o tine un bebe mic, care nu poate sa isi inalte capul cum il tinem noi si sa ne impingem cu palma in obraz sa ne intoarcem fata spre umar, asa am inteles ca e tare neplacut pentru copil, la fel cum simteam si noi;
- pozitia buna a capului se obtine prin aranjarea corecta a pozitiei bazinului (valabil si pentru adultii cocosati ca mine: iti indrepti cocoasa punand bazinul intr-o pozitie corecta, nu tragand de umeri in spate);
- copilul trebuie sa stea in sistem intr-o pozitie tonica, manutele trebuie sa fie sus, la piept, in niciun caz cazute in jos pe langa corp;
- cand copilul este manevrat nu trebuie ridicat de subtiori, ci intors usor pe o parte si sprijinit pe piept si burtica cu o mana si la baza spatelui cu cealalta;
- capul copilului nu trebuie atins si nu trebuie sa exista presiune din partea sistemului pe cap sau sa fie tensionat bine in zona gatului, ci trebuie oferit doar un suport corespunzator;
- ne-a atras mereu atentia le felul cum manevram piciorusele copilului, sa nu le apasam niciodata, sa nu le agatam cu materialul. Spre exemplu insista sa nu ridicam materialul de la sling/wrap inainte sa scoatem piciorusele afara si materialul sa stea sub fundulet;
- acelasi sistem se poate aseza bine pe un parinte, in timp ce pentru celalat parinte sa fie imposibil de reglat sistemul asa incat sa ofere sustienere buna copilului si confort purtatorului;
- nu evalua copilul/sistemul daca nu ti s-a cerut...
Si cred ca mai sunt multe de zis, asa ca sper sa mai revin cu un nou articol dupa ce voi digera in liniste informatiile primite la curs.
Cu drag,
Cristina
Consultant babywearing