luni, 21 decembrie 2015

Fidella Fusion Rock and Rolla

SSC Fidella Fusion Rock and Rolla

Albinuta 12l, 72cm, 8,100 kg
Timp de testare 10 zile

De indata ce am postat primele poze cu Albinuta in ssc-ul de la Fidella au inceput si intrebarile despre sistem. Prima impresia ? Mandrei Albinute nu i-au trebuit mai mult de 2-3 minute ca sa adoarma :)  timp insuficient pentru a face toate reglajele.  Este un ssc facut din material de wrap tesut si cheia pentru o purtare placuta este o reglare si ajustare corecta.


Prima constatare a fost ca are catarama de la centura pozitionata lateral, ceea ce ajuta destul de mult pentru a prinde mai usor centura in talie. Apoi panoul se ajusteaza atat pe orizontala cat si pe verticala. Puntea se regleaza cu ajutorul unui snur care se innoada, la fel si partea superioara a panoului. Dimensiunea minima a puntii poate ajunge astfel la 15 cm, iar dimensiunea maxima este de 45cm.  Corpul ssc-ului se poate ajusta si el in functie de inaltimea bebelusului purtat, iar sistemul de reglare este acelasi ca si la punte, snururile sunt pozitionate pe lateralele panoului. Panoul se poate micsora pe inaltime pana la 31cm si se poate mari pana la 43cm.  Snururile se leaga pur si simplu, nu sunt prevazute cu opritori.

Reglajele il  recomanda si pentru bebelusi sub 6l. Personal eu as spune ca undeva in jurul varstei de 3-4l Fidella Fusion poate sa fie o optiune, dar cu maxima atentie la reglaje. Orice cuta inseamna o sustinere precara a copilului, de aceea e bine sa acordati atentie reglajelor mai ales la inceput.



Bretelele sunt suficient de late pentru a oferi confort purtatorului. Sunt prevazute cu catarame pentru alaptare. Cataramele pentru alaptare se folosesc doar atunci cand este nevoie, ele stau stranse la maximum pentru a oferi pozitia corecta bebelusului (sistemul se regleaza/ajusteaza intotdeuna cu aceste catarame inchise!). Bretelele se pot prinde de panou  in doua  moduri: de cataramele situate la jumatatea panoului sau de cataramele situate mai jos, chiar la baza panoului, deasupra centurii. Din experienta personala mi se pare mai sigur ca acestea sa fie prinse la jumatatea panoului, chiar si pentru un copil mai mic pentru ca il protejeaza mai bine si nu poate aluneca intr-o parte, mai ales atunci cand adoarme si musculatura se relaxeaza. Producatorul recomanda fixarea la jumatate pentru bebelusii care au un control bun al muschilor spatelui (stau singuri in fundulet), iar in cazul in care bebelusii nu isi sustin bine spatele si nu pot sta singuri in fundulet cataramele sa fie prinse la baza panoului. Personal nu am observat o diferenta in modul in care se tensioneaza materialul ssc-ului pe spatele Albinutei in functie de tipul de prindere al cataramelor laterale (sus/jos). Prefer insa  sa le prind la jumatatea panoului pentru un plus de siguranta, mai ales atunci cand Albinuta se cuibareste in sistem. Sunt persoane care simt disconfort la subrat si atunci le recomand sa foloseasca prinderea de la baza sistemului. Bretelele se pot prinde atat in X cat si paralel. Centura si bretelele sunt doar captusite.




 Gluga  se ajusteaza tot cu ajutorul snururilor si se prinde la fel de simplu de bretele, adica se leaga :)


Atuul acestui sistem este materialul din care este produs. Materialul  de wrap tesut  jacquard il face un sistem agreabil la plimbari si sustine in mod placut copilul,mulandu-se perfect, cu conditia ca reglajele sa fie facute in mod corect.

Ssc-ul Fidella se poate utiliza atat in fata, pe sold, cat si in spate.

Descriere producator:
Este fabricat din doua (2) straturi suprapuse de material de wrap tesut (jacquard).
Materialul este bumbac ceea ce inseamna ca previne supraincalzirea.
E moale si placut la atingere.
Este foarte usor iar panoul si puntea sunt ajustabile.
Mai multe detalii gasiti pe Mamawear.

Purtari placute!

Madalina


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu